Decizia Curții Constituționale este o prostie care tulbură apele și nu ajută cu nimic. Este opinia jurnalistul Ion Cristoiu, care spune că hotărârea CCR conform căreia completurile de 3 judecători sunt constituite ilegal nu ajută cu nimic PSD și că decizia trebuia dată înainte de condamnarea lui Liviu Dragnea, dacă voiau cu adevărat să îl ajute.
"Eu deja contest aceasta decizie, mi se pare o prostie fara margini, de niciun folos, o tulburare a apelor în justiție absolut inutilă pentru că nu rezolvi nimic, o să se reia procesele, adică Vâlcov va trece încă o dată și mai consumăm martori. Spuneți-mi care este rostul acestei decizii, o prostie, ori o făceai atunci când era Dragnea și atunci...apoi faptul că ei recunosc că o dă acum dupa ce l-a condamnat pe Dragnea este si mai grav, o lovitură că recunosc că nu au vrut să o dea atunci ca să nu-l salveze"
Ion Cristoiu spune că PSD a pierdut prin această decizie a CCR.
"Și cine profită, Valcov e nimic, spuneți un om politic mare care va profita, Bica, Udrea e plecata, familia Cosma... din contră, PSD a pierdut. Decizia nu ajută PSD deoarece niciunul dintre liderii actuali nu au probleme, ajută echipa lui Codrin, Pleșoianu, să creasca tema ca Viorica Dancila s-a predat sistemului", a mai spus Cristoiu.
Jurnalistul este de părere ca puterea Curții Constituționale trebuie diminuată.