În cele mai bine 30 de minute în care a citit discursul, Klaus Iohannis a evitat să vorbească despre criza politică internă, dar a anunțat că va face acest lucru mâine, 28 august, atunci când va susține "o declarație publică".
Nu este clar dacă președintele va accepta și întrebări din partea presei, ținând cont de formularea "declarație publică", nu "conferință de presă" sau "sesiune de întrebări și răspunsuri".
Președintele României a lansat totuși o săgeată în timpul discursului: "În mod regretabil, nu putem marca azi, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației, faptul că România a fost aleasă pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, chiar dacă dumneavoastră ați făcut eforturi susținute și ați obținut un număr considerabil de susțineri.
România a fost boicotată de declarații politice iresponsabile ale unor înalți demnitari români, formulate fără mandat și contrare unor poziții tradiționale ale României.
Aceste grave derapaje au dus la alienarea sprijinului deja exprimat de unele state, fiind creată impresia, eronată pe fond, a unei lipse de predictibilitate față de dosare de politică externă sensibile și complexe".