"Este o imensă tragedie ce s-a întâmplat la spitalul din Piatra Neamț. Vin din biserică, unde cu toții ne-am ruat pentru victime. Condoleațe familiilor îndoliate și, celor care au supraviețuit, însănătoire grabnică. E foarte important să se afle cum a fost posibil un astfel de incendiu pentru a evita pe viitor astfel de situați groaznice. Acest incident ne arată de ce este necesară o reformă a sistemului de sănătate din România", a declarat Klaus Iohannis jurnaliștilor.
"Cred că echipele care au mers acolo să verifice cauzele acestui incendiu vor comunica imediat cauzele și trebuie trase concluzii pentru a preveni alte incidente. Din păcate, pandemia care a venit peste noi a dus tot sistemul într-o stare de încărcare extraordinară și tehnicienii trebuie să se aisgure că aparatele funcționează așa cum trebuie, pentru preveni astfel de tragedii", a mai spus Iohannis.