Prezent la reuniunea ONU de la New York, șeful statului a susținut o declarație de presă în cursul cărei a răspuns unor întrebări ale jurnaliștilor români despre cele mai fierbinți subiecte din actualitatea internă. În acest context, șeful statului a comentat situația creată după inundațiile catastrofale din județele Galați și Vrancea.
"Nu am știut dinainte, este evident, cum nimeni nu a crezut dinainte că se întâmplă această catastrofă. Este o tragedie și este foarte, foarte trist că și în această situație de catastrofă naturală au murit oameni. Alții au rămas fără casă, fără lucruri, fără agoniseala de-o viață. Au fost suficiente autorități acolo după ce catastrofa s-a întâmplat și cred că primele ajutoare, și din partea Guvernului, au fost deja date oamenilor.
Am discutat această chestiune, am susținut, evident, acordarea de ajutoare semnificative, pentru ca oamenii să-și poată reface viața, dar cred că de aici trebuie să tragem foarte multe învățăminte, trebuie iarăși să informăm publicul, să spunem oamenilor cum să reacționeze și oamenii să fie informați în timp util. Este probabil problematic că mulți n-au avut niciun fel de avertizare din partea autorităților. Au aflat de la vecini că vine apa când deja a fost la ei în casă. Deci aici, la prevenție, la informare, este încă mult de lucru. Dar cei care au intervenit, pompierii, forțele de la Interne, de la Apărare, au făcut o treabă foarte bună și și acest lucru cred că merită spus", a afirmat Klaus Iohannis.