"Condamn cu fermitate atacurile înfiorătoare la adresa oamenilor nevinovaţi din Sri Lanka în duminica Paştelui. Condoleanţe tuturor celor care au avut de suferit. Trebuie să apărăm libertatea religioasă şi credinţa", a scris şeful statului pe Twitter.
Explozii puternice în mai multe biserici și hoteluri din Sri Lanka, chiar în ziua în care un miliard de creștini sărbătoresc Paștele Catolic.
Sri Lanka, stat insular din Asia de sud, este o ţară majoritar budistă, catolicii fiind în număr de circa 1,2 milioane, la o populaţie totală de 21 de milioane, constând în aproximativ 70% budişti, 12% hinduşi, 10% musulmani şi 7% creştini.