,,Dacă cineva vrea să întoarcă înapoi în timp progresul luptei anticorupţie, noi reacţionăm". Este declaraţia fermă a preşedintelui Klaus Iohannis, la Washington, întrebat fiind despre lupta anticorupţie din România.
Şeful statului a participat la dezbaterea organizată de Heritage Foundation, unde s-au discutat mai multe teme importante privind parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite.
"Noi am înţeles rapid că trebuie să luptăm împotriva corupţiei. Evident, am înţeles asta cu toţii, mai puţin politicienii corupţi",a spus Iohannis.
"Avem un sistem funcţional. Dar pe de altă parte, avem şi nişte oameni corupţi care se luptă cu el. Ceea ce mie nu îmi place, nici românilor nu le place deloc. Şi dacă cineva vrea să întoarcă înapoi în timp progresul luptei anticorupţie, noi reacţionăm. Şi cred că la începutul acestui an românii au reacţionat foarte vizibil, foarte clar şi foarte deschis.
România este foarte determinată sa devină o democraţie solidă. Dar startul nostru a fost dificil. România a fost sub regim dictatorial comunist până în decembrie 1989. Şi această moştenire pe care o avem parte este una, în mare parte, vicioasă. O parte din această moştenire este corupţia. Corupţia distruge totul în democraţie", a mai spus şeful statului.