Camera Deputaţilor a eliminat, pe 20 decembrie, la reexaminarea proiectului de modificare a Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a statutului funcţionarului public parlamentar, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, mai multe texte care se referă la majorări acordate personalului şi funcţionarilor din mai multe ministere, păstrând reglementări referitoare la funcţionarii publici parlamentari.
Deputaţii au păstrat în proiect, după reexaminare, prevederile referitoare la funcţionarii publici parlamentari, stabilind că "începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, salariile de bază ale personalului din serviciile Parlamentului se stabilesc la nivelul maxim de salarizare aflat în plată în cadrul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, corespunzător fiecărei funcţii şi gradaţii de vechime în muncă".
"Condiţiile de vechime în specialitate necesară pentru ocuparea funcţiilor publice parlamentare de conducere din structurile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se stabilesc de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere, iar vechimea minimă în specialitate necesară pentru ocuparea funcţiilor publice parlamentare de execuţie se stabileşte de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere, la propunerea secretarilor generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului", prevede proiectul, în forma reexaminată.
De asemenea, "detaşarea sau transferul funcţionarului public parlamentar se dispune doar în cadrul autorităţilor publice sau al instituţiilor publice cărora li se aplică prezenta lege". Prin excepţie, detaşarea sau transferul se poate dispune de pe funcţia publică parlamentară şi pe o funcţie publică generală, cu respectarea condiţiilor prevăzute de prezenta lege.
Vechimea minimă în specialitate necesară funcţiilor publice parlamentare de execuţie în vederea detaşării sau transferului se stabileşte de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere, la propunerea secretarilor generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului public parlamentar pe o durată cumulată de cel mult 7 ani în perioada exercitării funcţiei publice parlamentare. Durata suspendării se stabileşte prin acordul părţilor, au mai decis deputaţii.
Prevederile articolelor 44, 73 şi 731 referitoare la drepturi ale funcţionarilor publici parlamentari se aplică în mod corespunzător şi personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului.
Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi personalului Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - şi membrilor acestuia. Perioada în care personalul desfăşoară activitate în cadrul Consiliului Legislativ constituie vechime în structurile Parlamentului, mai stipulează proiectul după reexaminare.
Deputaţii au mai stabilit că "salariile de bază prevăzute la gradul I şi gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim".
Proiectul a fost adoptat iniţial de Parlament la data de 31 mai 2022, CCR fiind sesizată de către USR. Camera Deputaţilor l-a adoptat pe 20 decembrie, în calitate de for decizional.
Tot miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative referitoare la căutarea automatizată în sistemul automatizat pentru identificarea datelor dactiloscopice, decretul pentru promulgarea Legii privind susţinerea procesului de dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituţionalizării, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 6 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, precum şi decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Preşedintele a semnat totodată decretul privind eliberarea din funcţia de judecător pentru Androne Liliana-Felicia, preşedinte al Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Ploieşti, prin pensionare, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător cu grad profesional de curte de apel la Judecătoria Sighişoara pentru Boşoteanu Gabriela prin pensionare, la data de 10 ianuarie 2023, precum şi decretul privind eliberarea din funcţia de procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni pentru Răileanu Elena Cerasela - pensionare, notează AGERPRES.