Potrivit planificării, consultările vor începe la ora 12:00 și se vor încheia la ora 18:00, cu o pauză de 2 ore, potrivit Realitatea Plus.
Primii care vor intra la discuții cu șeful statului sunt liderii PNL, la ora 12:00. O oră mai târziu, la 13:00, va urma PSD, iar la ora 14:00 este programată delegația USR Plus.
Între orele 15:00 și 16:00 este o pauză, iar la 16:00 va fi primită delegația AUR, căreia îi sunt alocate doar 30 de minute, Tot o jumătate de oră vor sta la discuții cu șeful statului și liderii UDMR, urmând că seria consultărilor privind depășirea crizei politice să fie încheiată de reprezentanții minorităților naționale.