În cadrul evenimentului, profesioniști în probleme de mediu, energie și digitalizare din țară și de peste graniță, alături de militanți fervenți ai dezvoltării durabile și membri ai acestei asociații, au prezentat principalele provocări cu care se confruntă lumea în domeniul schimbărilor climatice și soluțiile susținute de Pur și simplu verde ca principale arme de combatere a acestora.
În premieră pentru România, specialiști internaționali, în calitate de membri ai Consiliului științific al Asociației Pur și simplu verde, au prezentat viziunea și strategiile în domeniile lor de expertiză, necesare a fi aplicate pentru combaterea schimbărilor climatice și dezvoltarea unei economii durabile, care să susțină progresul economic, dar să ia în considerare și alte aspecte, precum cele legate de protejarea mediului înconjurător.
Primul invitat special din cadrul evenimentului, Aparna Mathur, senior economist în Consiliul Consilierilor Economici (Council of Economic Advisers) de la Casa Albă, a vorbit despre modul în care se pot atenua efectele tranziției la energia verde pentru populația cu venituri mici:
“Există modalități de a concepe o taxă pe carbon care ar putea fi pe placul politicienilor și ar putea contribui și la bunăstarea socială. Este important să înțelegem că o taxă pe carbon poate fi un instrument fiscal semnificativ - chiar și o mică taxă de 15 dolari poate strânge aproximativ 100 de miliarde de dolari pe an sau un trilion de dolari într-un deceniu. Asta înseamnă că există modalități prin care o parte din veniturile din impozite pot fi utilizate pentru a compensa povara asupra gospodăriilor cu venituri mici din costurile mai mari asociate cu o taxă pe carbon.(...) Îi doresc Ioanei și echipei sale tot binele în acest demers ambițios și aștept cu nerăbdare să mă implic!”
La rândul său, Gilbert Metcalf, profesor universitar, Tufts University, SUA și membru al Consiliului Științific al organizației Pur și simplu verde, a declarat că astfel de asociații "sunt esențiale atât pentru educarea factorilor de decizie în ceea ce privește rezultatele cercetării economice de ultimă generație, cât și pentru promovarea ideilor care abordează obstacolele unei politici de mediu eficiente. Pur și simplu verde se concentrează pe mult mai mult decât pe politica climatică. Este bine, deoarece este foarte clară suprapunerea dintre politica climatică și alte probleme importante de mediu - calitatea apei și a aerului, lipsa apei, poluarea agricolă și multe altele. Trebuie să ne deplasăm pe mai multe fronturi; și trecerea pe frontul climatic ajută la soluționarea problemelor din aceste alte sectoare”.
Robert Orr, subsecretar general al Organizației Națiunilor Unite și consilier special al secretarului general al ONU pentru schimbările climatice, a remarcat faptul că ”lansarea organizației Pur și simplu verde vine într-un moment în care pandemia de COVID-19 a demonstrat foarte clar implicațiile unor răspunsurile insulare în rezolvarea unor probleme globale. Vine într-un moment în care eroziunea încrederii în știință și în expertiză ne costă vieți și mijloace de trai. (...)
Nathan Hultman, Directorul Centrului de Sustenabilitate Globală, Universitatea Maryland, care a contribuit la dezvoltarea obiectivului climatic SUA pentru 2025 și a participat la procesul climatic al ONU timp de peste 20 de ani, a spus: ”mă bucură foarte mult lansarea organizației Pur și simplu verde deoarece înseamnă un plus de ambiție pentru actorii globali și aduce laolaltă comunitatea științifică cu factorii de decizie, susține măsurile factorilor de decizie și ajută la crearea și educarea noilor lideri din România și nu numai.”
Fostul ministru elen al mediului si al finanțelor publice, George Papaconstantinou, în cadrul intervenției sale pe tema finanțării necesare pentru o dezvoltare durabilă, a subliniat că: ”Niciodată până acum nu a existat un nivel mai bun de înțelegere (...) cât privește nevoia de dezvoltare durabilă. De aceea, de exemplu, guvernele colaborează în moduri pe care nu le-am văzut până acum niciodată, pun la dispoziție pachete financiare extinse, iar sectorul privat a înțeles și foarte rapid la trecut la efectuarea unor investiții în această privință.”
La evenimentul de lansare a Asociației Pur și simplu verde, au participat și membri cu expertiză, precum: Clara Volintiru – conferențiar universitar ASE, Augustin Jianu – antreprenor si fost ministru, Oana Bâră - Head of financing BCR. De asemenea, în cadrul videoconferinței, un tânăr activist, Alexandru Manda, a explicat celor prezenți rolul școlii românești și implicarea tinerilor în acțiunile climatice.