"Măsura a fost luată după arestarea preventivă produsă săptămâna trecută.(...) Măsura este prevăzută în statutul nostru", a declarat luni, pentru AGERPRES, președintele executiv al PSD Brașov, senatorul Viorel Chiriac. Ioan Adam a fost suspendat și din funcția de profesor universitar al Facultății de Drept din Universitatea Transilvania. "Contractul de muncă al profesorului Ioan Adam cu Universitatea"Transilvania" a fost suspendat, așa cum prevede legea pentru o astfel de situație. Nu am făcut altceva decât să respectăm legislația în vigoare", a precizat pentru AGERPRES, rectorul Universității "Transilvania", prof.univ.dr. Ioan Vasile Abrudan.
Ioan Adam este încarcerat în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, unde se află și fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc (care a demisionat din Parlament în urmă cu două săptămâni), fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, și Gheorghe Paltin Sturza. Adam este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la abuz în servici cu consecințe deosebit de grave și trei infracțiuni de cumpărare de influență.
Mai multe pe Agerpres