Mediul de afaceri din România se confruntă 'cu o mare incertitudine', alimentată inclusiv de ceea ce se întâmplă în regiune, iar noi încercăm să eliminăm elementele care ţin de lipsa de predictibilitate, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC), Steven van Groningen, care a participat la o masă rotundă.
Steven van Groningen a criticat situaţia în care Guvernul ' a dat o ordonanţă de urgenţă la fiecare trei zile', potrivit Agerpres.
'Ordonanţele de urgenţă sunt un alt exemplu. Cu o ordonanţă de urgenţă dată la fiecare trei zile, taxa pe stâlp urmează să fie modificată din nou. Acciza de 0,7 eurocenţi nu a dus la rezultatele aşteptate, iar faimoasa electorată nu a avut niciun efect. Membrii FIC încearcă să elimine elementele care ţin de lipsa de predictibilitate. Procesul de consultare s-a îmbunătăţit în ultimul an, mai ales în ceea ce priveşte proiectul de dezvoltare a României, dar dialogul social nu prea funcţionează în România. Am făcut paşi înainte, dar nu suntem unde ar trebui să fim. De exemplu Legea 281 privind transparenţa decizională arată ce trebuie făcut, dar această lege nu prea este respectată. Degeaba avem legi, dacă nu sunt respectate', a subliniat vicepreşedintele FIC.
Mediul de afaceri se confruntă cu o mare incertitudine, influenţat inclusiv de ceea ce se întâmplă în regiune, potrivit lui van Groningen. "Am câteva exemple, cum ar fi propunerea legii pentru insolvenţa persoanelor fizice. În acordul cu FMI, Guvernul a spus că nu va promova o asemenea iniţiativă, dar a fost promovată fără niciun fel de consultare. Alt exemplu este impozitarea cu 80% a cesiunii creanţelor bancare, unde nu a fost făcut niciun studiu de impact. Sunt doar două exemple care arată că nu am ajuns la un nivel de predictibilitate pe care ni-l dorim', a mai spus oficialul FIC.
FIC reuneşte 118 multinaţionale, ale căror investiţii cumulate reprezintă aproximativ 35 miliarde euro.