Invențiile lui Iuliean Horneț au ajuns deja în peste zece țări din lume, iar prin aplicarea tehnologiei sale, România și-ar putea dobândi independența energetică.
"Am creat un nou combustibil pentru termocentrale. Avem biomasa 55%, punem deșeu menajer și nâmol de epurare 25% si avem carbune 20%. Ulei de piroliză care este azi motorina. are 9.800 de kilocalorii pe kilogram. Dintr-o tonă de cauciuc reciclat obtinem 400 de litri de motorină".
Sunt doar câteva dintre metodele prin care Iuliean Horneț a revoluționat piața energiei. După mai bine de 20 de ani în care a căutat surse regenerabile din dorința de a proteja natura, acum inventatorul poate produce energie termică și electrică din orice tip de deșeu. Cu această nouă tehnologie, marile gropi de gunoi ale României pot fi transformate în căldură, energie electrică sau chiar combustibil. În felul acesta, facturile oamenilor ar putea chiar să se înjumătățească.
Invențiile sale au ajuns deja în zece țări. În fabrica sa de la marginea Capitalei, Iuliean Horneț produce zilnic centrale inteligente cu încălzire pe bază de peleți. Costurile pentru un astfel de sistem sunt foarte mici și asta pentru că deșeurile trec printr-un proces amplu de transformare și devin o sursă se încălzire.
"Porneste de doua ori pe zi, sunt 10 băi pe care le deservește. Poate să încălzească o suprafață de până la 600 de metri pătrați. Ce scoatem noi din arzator este siliciu purificat", a explicat inventatorul.
Produsele lui Horneț se găsesc acum în aproape toată țara, iar pentru cei din agricultură reprezintă o gură de oxigen. O familie de fermieri din județul Prahova produce cele mai ieftine legume din țara noastră datorită acestui sistem.
Iar Iuliean Horneț nu s-a oprit aici. De mai bine de patru ani, 420 de familii din județul Buzău beneficiază de acest sistem revoluționar de încălzire. Este primul cartier din țara noastră care folosește energie verde.
"Sistemul a costat total 375 de mii de euro, sumă care s-a amortizat în 2 ani. Sunt cei mai fericiti oameni din buzau. nu au mai rămas niciodata fără apă caldă și căldură, plătesc și foarte puțin. prin acest punct termic primăria a făcut economii in lunile de iarna cam 30 de salarii sunt scoase din acest punct termic".
Tehnologia ar putea fi instalată și în Capitală, iar inventatorul a avut deja discuții cu autoritățile. Practic, toate deseurile Bucurestiului pot asigura apă caldă pe tot sezonul.
Deși de-a lungul timpului, inventatorul a primit numeroase oferte din întreaga lume, Iuliean Horneț a rămas în țara noastră. Își dorește ca România să devină primul producător de energie regenerabilă. A semnat un acord cu investitori din Elveția, iar la marginea Capitalei va construi o fabrică mai mare pentru centrale inteligente.