De asemenea, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul Liviu Ardeiaș, la data faptei avocat în Baroul Teleorman, (în prezent aflat în detenție), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Potrivit ordonanței întocmite de procurori, în intervalul noiembrie 2010- aprilie 2011, Liviu Ardeiaș a primit, în două tranșe, în mod indirect (prin intermediul unor operațiuni comerciale fictive), suma de 6.000.000 de lei de la Mircea Tudor (asociatul și administratorul unei societăți comerciale) promițând în schimb că va interveni la anumiți funcționari din cadrul unor autorități, în vederea obținerii documentelor despre care susținea că ar fi fost necesare adjudecării, de către societatea lui Mircea Tudor, a unor contracte cu Autoritatea Națională a Vămilor privind sisteme de securizare.
Liviu Ardeiaș ar fi încasat comisionul de 6 milioane de lei (aproximativ 1,5 milioane euro), ca procentaj din contractele încheiate cu Autoritatea Națională a Vămilor, pe baza a două facturi emise de cabinetul de avocatură. Imediat ce i-au intrat banii în cont, acesta i-a ridicat de la casieria băncii.
Banii au fost primiți indirect, prin intermediul unor operațiuni comerciale simulate desfășurate între societatea lui Mircea Tudor și cabinetul avocatului Liviu Ardeiaș, prima tranșă în cuantum de 3.800.000 lei, la data de 29 noiembrie 2010, iar cea de-a doua tranșă de 2.200.000 lei, la data de 27 aprilie 2011.
Suma de 6 milioane lei încasată de către Liviu Ardeiaș de la societatea lui Mircea Tudor a fost înregistrată în contabilitatea acelei societăți drept cheltuială cu achiziții de prestări servicii, deși suma ar fi fost folosită, în realitate, pentru plata influenței susmenționate. În acest fel, s-a creat un prejudiciu la bugetul de stat în suma de 960.000 lei (echivalentul a 227.492 euro), reprezentând impozit pe profit pe care societatea respectivă era obligată să îl plătească statului.
Liviu Ardeiaș a mai fost trimis în judecată, alături de alte persoane, de către procurorii anticorupție, la 11 aprilie 2013, fiind condamnat definitiv la 6 ani închisoare cu executare, la 25 noiembrie 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru tentativă de înșelăciune.
Într-un alt dosar a fost trimis în judecată, la 17 iunie 2013, pentru infracțiuni de evaziune fiscală, fiind condamnat definitiv, la 3 mai 2016, la 5 ani închisoare.
Mircea Tudor a fost premiat de două ori la Salonul de Inventică de la Geneva pentru două scannere pentru camioane şi avioane, care, în prezent, sunt folosite în aproape toată lumea.
Acesta este preşedintele MB Telecom, firmă pe care a fondat-o în 1994, şi al Centrului Est European pentru Cercetare Aplicativă Integrată (CEECAI), cel mai mare centru de cercetare din Europa de Est.