Agenda de discuții a inclus subiecte referitoare la situația de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, cooperarea în cadrul Alianței Nord-Atlantice din perspectiva apropiatului Summit NATO de la Vilnius, aspecte curente și de perspectivă referitoare la cooperarea în plan bilateral dintre cele două armate, cu accent pe dezvoltarea industriei de apărare, anunță MApN.
"Cu acest prilej, ministrul român al apărării naționale a subliniat importanța asigurării securității în regiunea Mării Negre în contextul războiului de agresiune pe care Rusia îl poartă în Ucraina și importanța strategică a Mării Negre ca regiune-cheie pentru securitatea europeană și euro-atlantică. A fost apreciată totodată contribuția Marii Britanii în vederea consolidării posturii aliate de pe flancul estic, în special în regiunea Mării Negre, dovadă concretă a solidarității și unității aliate", se mai arată în comunicatul citat.
La finalul discuției, cei doi oficiali au exprimat deschiderea deplină privind consultarea și coordonarea atât în plan bilateral, cât și în format aliat și au notat potențialul de dezvoltare al relațiilor bilaterale și dinamica crescută a dialogului și cooperării dintre cele două state.