Accesul se va face pe baza următoarelor documente:
- dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-CoV-2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare)
- test PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea concertului
- dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2
- dovadă rezultat negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înainte de începerea concertului.
Purtarea măştii de protecţie este obligatorie, pe nas și pe gură, pe toată durata prezenței în săli. În măsura în care vreun spectator nu are mască de protecție,
Pentru a evita aglomerația și întârzierile, spectatorii au fost rugați să vină cu 30-40 de minute înainte de începerea concertelor, cu precădere la Sala Palatului și la Ateneu.
Organizatorii au reamintit că toți spectatorii care au bilete la oricare dintre concertele rămase în program până la sfârșitul Festivalului pot să participe la evenimente, deoarece pentru niciunul dintre ele nu a fost depășit un grad de ocupare de 50% în procesul de vânzare a tichetelor.
„Începând de joi, 23 septembrie, accesul spectatorilor la toate concertele din cadrul Festivalului Enescu se va face cu biletul valabil și în urma prezentării Certificatului Verde, respectiv a unuia dintre următoarele documente:
• dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-CoV-2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare);
• test PCR negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea concertului;
• dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
• dovadă a unui rezultat negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înainte de începerea concertului.
Purtarea măştii de protecţie este obligatorie, pe nas și pe gură, pe toată durata prezenței în săli. În măsura în care vreun spectator nu are mască de protecție,
Noile reguli se aplică și concertelor de la Sala Palatului și Sala Radio, unde până acum accesul s-a făcut fără prezentarea certificatului verde.
Pentru a evita aglomerația și întârzierile, rugăm spectatorii să vină cu 30-40 de minute înainte de începerea concertelor, cu precădere la Sala Palatului și la Ateneu.
Toți spectatorii care au bilete la oricare dintre concertele rămase în program până la sfârșitul Festivalului pot să participe la evenimente, deoarece pentru niciunul dintre ele nu a fost depășit un grad de ocupare de 50% în procesul de vânzare a tichetelor”, au transmis organizatorii festivalului într-un comunicat oficial, postat și pe pagina de
Facebook.