Pe blogul său, Tolontan dezvăluie că există la dosar documente care s-au aflat în bar în noaptea tragediei, dar care au scăpat de incendiu.
"Cei trei patroni, Alin Anastasescu, Cătălin Gancea și Costin Mincu, au încercat să ajungă la clubul de lîngă rîul Dîmbovița imediat după incendiu. Erau separați, blocați în mașini, în puncte diferite din apropierea clubului. Și erau disperați. ”Aflaseră că sînt deja victime, își sunau angajații ca să vadă dacă li s-a întîmplat ceva, aveau și mulți prieteni printre spectatori! Începeau să realizeze că e extrem de grav”, povestește cineva care era cu ei în acea seară. Pînă acum, versiunea apărării nu s-a auzit aproape deloc. Gazeta Sporturilor a intrat în posesia unor elemente a ceea ce susțin ei. În jurul miezului nopții de 30 octombrie 2015, cînd fumul se răspîndea încă în cartier, unul dintre acționari a fost sunat de un polițist. ”Veniți imediat, vă rugăm!”. S-au deplasat toți în sediul Inspectoratului de Poliție al Capitalei, pe ”Eforie”", dezvăluie jurnalistul.
Tolontan nu se opreşte aici. "Nimic din ce au povestit ei nu a primit credit. Polițiștii intrau și ieșeau. Procurorii erau tot mai tari pe poziții și ei tot mai căzuți. Au trecut ore. ”Credeți-ne, evenimentul muzical nu a fost organizat de noi. Organizatorii au luat sala și trebuiau să se ocupe de chemarea pompierilor. De exemplu, ei i-au chemat pe cei cu artificiile”, au completat patronii de la ”Colectiv”. Polițist: Și unde e contractul de închiriere?
Acționar: L-am lăsat în club că ne-a fost adus semnat de Alex Pascu de la Gravity chiar în seara asta, înainte de concert.
Polițist: Da, sigur, ce întîmplare! Alex Pascu e în spital, el nu se poate apăra, iar contractul a ars în club. Ce coincidență! Cui i-ați dat contractul?
Acționar: Unui angajat. El l-a lăsat undeva la bar.
Polițist: Da, da.
Dimineață s-a petrecut imposibilul. Contractul de închiriere a localului a fost găsit. Fusese în mijlocul clubului și supraviețuise incendiului.
”În grabă, ca să nu se piardă în îngrămădeala care urma să fie la concert, angajatul nu a pus contractul în dulap, ci sub casa de marcat. Și contractul a scăpat de foc, doar a ars și s-a afumat pe margine”
Contractul a ajuns la dosar. Iar unul dintre tomurile anchetei Parchetului General miroase la propriu a fum.
”La fiecare înfățișare pentru reținere, la fiecare contestație, în sală apare un dosar care miroase puternic a fum. E horror”, spune cineva care a văzut și contractul, și dosarul. Contractul de închiriere a clubului a fost gîndit astfel: proprietarii nu primeau nimic dacă veneau peste 400 de oameni la concert, ei scoțînd bani din consumul la bar", mai spune jurnalistul pe blog.