O fostă regină a frumuseții, care a fost numită ”Wifey” de către Andrew Tate, a susținut că a discutat despre arestarea lui cu extremiștii islamici care conduc Afganistanul.
„Sunt îngrijorați de Andrew Tate și ne întreabă dacă este încă liber”, a scris sâmbătă pe Twitter fosta Miss New Jersey, Sameera Khan.
„Ei spun că occidentalii au nevoie de Andrew Tate pentru că suntem oprimați de feministe”, a mai scris ea.
Între timp, apar noi detalii despre stilul de viață extravagant pe care frații Tate l-au păstrat chiar și după ce s-au mutat în România. Andrew Tate avea gărzi înarmate, camere de supraveghere de înaltă tehnologie și o gamă largă de arme pentru a păzi complexul din Voluntari.
Aflat de câteva zile în arestul poliției Capitalei împreună cu fratele său, Andrew Tate susține că se teme pentru viața lui după ce ar fi fost amenințat cu moartea.
Frații milionari Tate ar putea fi sărăciți de statul român. Averea lor a fost pusă sub sechestru de autorități - vorbim despre bunuri considerabile. Măsura a fost impusă ca o garanție, în cazul în care victimele vor cere daune. Deși se află în spatele gratiilor, cei doi au vrut să-și mențină stilul de viață și au solicitat haine și bani.
Procurorii DIICOT au pus SECHESTRU pe vila și mașinile de milioane de dolari ale fraților Tate - Două tinere s-au constituit părți civile în dosar
Milionarii Andrew și Tristan Tate primesc o nouă lovitură la început de an, după arestarea acestora pentru 30 de zile, acuzați de trafic de persoane, viol și constituire a unui grup de crimă organizată. Procurorii DIICOT a pus sechestru pe bunurile lor.
Andrew și Tristan Tate speră să fie lăsați liberi după judecarea contestației la arestare, care va avea loc pe 5 ianuarie.