IPJ Călărași a fost sesizat cu privire la faptul că trei persoane (mama, fiica și fiul) au intrat voluntar în apa Brațului Borcea al Fluviului Dunărea, cu intenția de a se sinucide.
Cele 3 persoane au fost extrase din apă, două dintre acestea (cele două femei) fiind declarate decedate, iar cea de-a treia (bărbatul) prezenta semne vitale (conștientă), fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului.
În urma verificărilor a rezultat faptul că, înainte de a intra în apă, cele trei persoane au consumat o substanță necunoscută dintr-o sticlă, iar în cursul anului 2017, cele trei persoane au mai avut o tentativă de suicid prin aceeași metodă.
„La data de 7 ianuarie a.c., ora 15.39, am fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că 3 persoane s-au aruncat în brațul Borcea, în municipiul Călărași.
În fapt, 2 femei, în vârstă de 47 și 77 de ani, precum și un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Călărași, au intrat în apa brațului Borcea.
Cele doua femei au fost declarate decetate, iar barbatul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii situației de fapt”, au precizat reprezentanții IPJ Călărași.
Totodată, s-a stabilit că în cursul anului 2021, cele 3 persoane au protestat față de refuzul Primăriei Municipiului Călărași de le retroceda mai multe proprietăți.