Un pui de pisică, prins sub un tramvai aflat în mers în Craiova, a fost salvat, joi dimineaţa, de pompierii doljeni.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Tania Vîlceanu, a declarat că puiul de pisică a fost adoptat de pompierii care l-au salvat.
„În acestă dimineață, pompierii doljeni au intervenit cu o autospecială de descarcerare pentru salvarea unui pui de pisică prins sub un tramvai aflat în mers pe pasajul suprateran Craiova (din zona Universității). Un călător a auzit miorlătitul acestuia și a anunțat imediat vatmaul care a sunt la numărul de urgență 112. Pompierii, ajunși la locul intervenției au efectuat manevre pentru scoaterea pisicului de sub tramvai, acesta fiind adoptat de familia numeroasă a pompierilor", a declarat Tania Vîlceanu. Mai multe detalii pe realitateadecraiova.net