Poliţiştii au fost sesizaţi, luni, în jurul orei 18.30, că în faţa bisericii din cartierul Kiseleff din Drobeta Turnu Severin a căzut un obiect suspect, care seamăna cu o paraşută şi care, la impactul cu solul, a produs un zgomot puternic, scrie Mediafax.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi, care au încercuit zona şi au închis circulaţia pe strada din faţa bisericii.
De asemenea, numeroşi locatari au ieşit în stradă pentru a vedea despre ce este vorba, speriaţi de zgomotul puternic.
”S-a auzit puternic. A ieşit lumea afară, pe stradă, pentru că s-a speriat. A fost un zgomot ca şi când a căzut un acoperiş mare din tablă. Nu ştiu ce o fi! Ce se vede acolo, o paraşută”, a spus un locatar al unui bloc din zonă.
Totodată, au fost chemaţi şi specialişti ai SRI, care au verificat obiectul respectiv cu un detector.
”Apelul s-a primit în dispeceratul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, la orele 18.30. Am fost sesizaţi despre obiectul respectiv că a aterizat în apropierea lăcaşului de cult. La faţa locului a ajuns patrula mixtă formată din poliţişti şi jandarmi care a procedat la securizarea zonei. Am sesizat Serviciul Român de Informaţii. În urma investigaţiilor făcute de către echipa pirotehnică s-a stabilit că nu prezintă pericol pentru populaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mehedinţi, Nicolae Lohon.
Obiectul suspect a fost ridicat în siguranţă de către specialiştii SRI şi predat Serviciului de arme, explozivi şi substanţe periculoase al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, pentru a stabili cu exactitate natura acestuia.
Surse judiciare au declarat că obiectul pare a fi paraşuta unui avion de mici dimensiuni.