Intervenția din localitatea Crevedia este finalizată, a anunțat joi IGSU.
A fost golită și cea de-a treia cisternă de GPL.
La locul evenimentului rămân pentru supravegherea zonei 1 autospecială de stingere și 1 ambulanță SMURD de la Garda Cornești.
Explozia de la Crevedia, surprinsă de o cameră de supraveghere aflată la 6 km distanță
Anunțul vine la șase zile de la exploziile devastatoare din Crevedia. Exploziile în lanț s-au soldat cu 58 de victime. Dintre acestea, trei oameni au murit, doi în seara de sâmbătă, 26 august, în momentul exploziilor, iar al treilea după 6 zile. Majoritatea celor răniți fac parte din echipele de pompieri, care au participat la intervenție.
Explozia de la Crevedia. A mai murit un rănit după catastrofa din Dâmbovița! Numărul deceselor a ajuns la 3
Până în acest moment au fost deschise 4 dosare penale după exploziile de la Crevedia.
EXCLUSIVITATE Realitatea Plus | Schema completă a mafiei GPL din spatele exploziei de la Crevedia
Prima explozie a fost declanșată în timp ce se transfera gaz dintr-o cisternă în alta, cu un furtun, potrivit anchetatorilor.
Percheziții la sediul ISU Dâmbovița, după neregulile găsite la depozitul GPL
Al doilea dosar penal a fost deschis chiar a doua zi după tragedie, instrumentat de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București. Obiectul dosarului este modul de intervenție al pompierilor în seara zilei de 26 august. A doua explozie a rănit 39 de salvatori, doi polițiști și doi jandarmi.
Fiica soților decedați, dosar penal după ce a intrat în casa părinților să hrănească animalele
Ultimele două dosare penale au fost deschise in rem de DNA pentru fapte de corupție. Sunt anchetate activitatea ISU Dâmbovița, despre controalele făcute la stația GPL Crevedia, și posibililtatea de implicare a unor civili în fapte de corupție.
Pe rolul Direcției Naționale Anticorupție au fost înregistrate două dosare penale, formate în urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, unde în cursul zilei de 26 august 2023 au avut loc două explozii.
Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă („in rem”), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat, a transmis DNA pe 28 august.