Întâlnirea celor doi președinți a început miercuri în jurul orei 14.25, ora României. Este prima dintre Biden și Putin, ca șefi de stat, după 11 ani, când vicepremierul SUA pe atunci a avut o întrevedere cu liderul Federației Ruse. Întâlnirea de miercuri de la vila La Grange de pe malul lacului Geneva are loc în contextul în care relațiile dintre cele două țări se află la cel mai scăzut nivel din perioada post-Războiul Rece. Al 46-lea președinte al SUA a avut mai multe luări de poziție ferme față de liderul de la Kremlin înainte de întâlnirea de la geneva, pentru a marca diferențele față de perioada mandatului predecesorului său Donald trump, relatează presa internațională.
„Discuţiile au fost foarte constructive, nu a existat ostilitate, ambele părţi au manifestat dorinţa de a se înţelege", a declarat Vladimir Putin în conferinţa de presă organizată după summit.
Rusia şi Statele Unite vor iniţia negocieri în domeniul securităţii cibernetice, a precizat Vladimir Putin. "Ambele părţi trebuie să asume anumite obligaţii în acest domeniu", a subliniat Vladimir Putin.
Putin a mai afirmat că au discutat despre posibilitatea ca Ucraina să adere la NATO.
Putin a spus că criticul Kremlinului, Navalnîi, știa că el încalcă legea Rusiei și a încălcat legea. El a mai spus că Navalnău a fost ce a vrut când s-a întors în Rusia și știa că va fi reținut, dar a venit oricum.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că a fost de acord cu omologul său american Joe Biden să înceapă consultări privind securitatea cibernetică, afirmând că atacurile cibernetice asupra Rusiei vin din Statele Unite.
Putin a mai spus că Rusia a furnizat informații exhaustive Statelor Unite cu privire la atacurile cibernetice.
Putin, după ce l-a întâlnit pe Biden pentru primul lor summit bilateral la Geneva, a declarat că nu a existat ostilitate la întâlnire și că ambele părți și-au arătat dorința de a se înțelege.
Înainte de începerea discuțiilor, Joe Biden și Vladimir Putin au ieșit, în fața vilei, împreună cu președintele Elveției, Guy Parmelin, și au dat mâna pentru o fotografie de protocol.
NEW: Swiss Pres. Guy Parmelin wishes Pres. Biden and Russian Pres. Putin "a fruitful meeting" as the two leaders shake hands outside of Villa La Grange in Geneva, Switzerland, ahead of their high-stakes summit. https://t.co/ogGTdSzIbd pic.twitter.com/GTOckCMncY
— ABC News (@ABC) June 16, 2021
A doua rundă de discuții dintre Biden și Putin a început în jurul orei 17.00, ora României, într-un format mai amplu, cu miniști de externe, consilieri de securitate și alții. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
O primă fotografie de la cea de-a doua rundă de discuții Putin-Biden a fost publicată de corespondentul BBC la Moscova.
RIA Novosti has published a photograph of the second round of the Putin-Biden talks - with advisors/ministers pic.twitter.com/zOCy72sojk
— Will Vernon (@BBCWillVernon) June 16, 2021
La debutul întrevederii, președintele Vladimir Putin a declarat că speră la discuții ”productive”. Cei doi lideri nu au spus foarte multe în fața presei, în prima parte a întâlnirii, dar Putin i-a spus lui Biden că ”i-ar plăcea să îi mulțumească pentru inițiativa de a se întâlni astăzi”. Președintele american a declarat întâlnirile față în față sunt necesare și că „important este să ne dăm seama ce interese comune avem”.
Путин обменялся с Байденом шуткойhttps://t.co/To1SznVCJg pic.twitter.com/sMqPgzi4cG
— РИА Новости (@rianru) June 16, 2021
Au apărut și primele detalii inedite din timpul primei runde de discuții. Liderul de la Casa Albă, Joe Biden, a fost surprins, de jurnaliști, cu „copiuțe” la cea mai importantă întâlnire de când a devenit președinte.
Joe Biden spotted with another cheat sheet at Putin meeting pic.twitter.com/0MSWRtK2we
— The Sun (@TheSun) June 16, 2021
Miercuri, președintele american Joe Biden a ajuns înaintea celui rus la Geneva. El a fost întâmpinat de președintele Elveției, Guy Parmelin. Întrebat dacă este pregătit pentru marea întâlnire, Biden a răspuns că este „mereu pregătit”.
Vladimir Putin a ajuns la Geneva cu puțin timp înaintea orei 14.00.
JUST IN: Russian Pres. Vladimir Putin arrives in Geneva, Switzerland ahead of his meeting with Pres. Biden. https://t.co/RJzmuhKMC3 pic.twitter.com/XobLnN8fsy
— ABC News (@ABC) June 16, 2021
Întâlnirea celor doi lideri era programată la ora 14.00, ora României. La prima întrevedere cei doi președinți vor fi însoțiți de secretarul de Stat Antony Blinken și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.
Se așteaptă ca discuțiile Biden-Putin să dureze în jur de 5 ore sau chiar mai mult. Cel mai probabil, cei doi lideri de stat nu vor participa la o conferință de presă comună, însă fiecare va face declarații pe cont propriu, potrivit relatărilor agențiilor internaționale.
Cooperarea dintre cele două superputeri nucleare, drepturile omului – în special cazul opozantului rus Alexei Navalnîi -, situația din Ucraina și cea din Belarus, precum și relațiile diplomatice dintre Statele Unite și Rusia sunt câteva dintre temele de pe agenda celor doi lideri, relatează Realitatea PLUS.
„Sunt domenii în care putem coopera, dacă alege acest lucru. Dacă refuză să coopereze și se comportă ca în trecut, în legătură cu securitatea cibernetică și alte activități, atunci vom răspunde. Suntem o țară care răspunde”, declara Joe Biden.
În cadrul discuțiilor vor fi abordate și teme de securitate precum expansiunea rusă în Ucraina și în marea Meagră. Pentru țara noastră există mize mari și nu întâmplător Joe Biden a discutat separat cu liderii României, Poloniei și țărilor baltice despre întâlnirea cu Vladimir Putin. SUA reprezintă principalul garant al securității pentru țara noastră și sunt implicate serios în bazele de la Câmpia Turzii, Mihail Kogălniceanu și Deveselu, lucru care în trecut a dus la discuții tensionate între Washington și Moscova.
Biden-Putin, a 5-a întâlnire la nivel înalt între SUA și Rusia în ultimii ani
Președinții Statelor Unite și Rusiei, Joe Biden și Vladimir Putin, s-au intalnit la Geneva, în Elveția, pentru prima oară de când liderul de la Casa Albă și-a început mandatul. În plus, întâlnirea a avut și o altă semnificație. Reuniunea Biden – Putin, prima după zece ani, când cei doi erau vicepreședinte al SUA, respectiv prim-ministru al Rusiei, are loc în același oraș în care liderii american și sovietic, Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, dădeau în 1985 startul summiturilor care au contribuit la căderea regimurilor comuniste, a Cortinei de Fier, în Europa.
Președintele Vladimir Putin s-a întâlnit în iunie 2000 cu Bil Clinton, la Kremlin, Moscova, cu George W. Bush în iunie 2001, la un summit în Slovenia, cu Barack Obama, în iunie 2013, în Irlanda de Nord, cu Donald Trump, în iunie 2019.
A look back on Vladimir Putin’s past encounters with U.S. presidents ahead of Pres. Biden’s meeting with the Russian leader in Switzerland. https://t.co/XsSD3IKnAN pic.twitter.com/Jk8nhDwfvB
— ABC News (@ABC) June 16, 2021
Potrivit agendei oficiale pentru Geneva, după întrevederea inițială dintre Putin și Biden de la vila La Grange de miercuri, la care vor participa și secretarul de stat american și ministrul rus de Externe, delegația SUA se va extinde. Astfel, se vor alătura discuțiilor consilierul american pe probleme de securitate națională Jake Sullivan, subsecretarul de stat Victoria Nuland, consilierul pe probleme legate de Rusia Eric Green și ambasadorul american de la Moscova John Sullivan.
MIZA marii întâlniri din Elveția este imensă, la unul din cele mai importante summit-uri din ultima perioadă. Aceasta se petrece chiar în momentele în care relațiile dintre cele două superputeri care împreună dețin 90% din arsenalul nuclear au ajuns într-un punct critic.