Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, s-a întâlnit miercuri seara cu secretarul de Stat american, Rex Tillerson, după ce în prealabil liderul de la Kremlin declarase că nu intenționează să aibă discuții cu emisarul lui Donald Trump.
Rex Tillerson, care se întâlnise în prealabil și cu șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat ulterior că actualul nivel de încredere între SUA și Rusia este scăzut și că trebuie îmbunătățit.
"Cele mai mari puteri nucleare ale lumii nu pot să aibă acest tip de relație", a mai spus Tillerson, care a precizat că a ajuns la un acord cu Serghei Lavrov pe o serie de măsuri comun, inclusiv crearea unui "grup de lucru" și vor continua să coopereze.
Referindu-se la discuția avută cu Serghei Lavrov, secretarul de stat al SUA a declarat că au rămas și chestiuni asupra cărora viziunile celor două state sunt diferite.
"Amândoi credem într-o Sirie unificată şi stabilă şi vrem să le refuzăm refugiul teroriştilor", a explicat secretarul de stat. "Am convenit că trebuie denuclearizată Coreea de Nord. Dar există numeroase chestiuni în care avem diferende", a adăugat el.
Financial Times: Tensiunile SUA-Rusia par să se fi diminuat după întrevederea lui Vladimir Putin cu Rex Tillerson
Statele Unite şi Rusia au avut o serie de dispute vehemente privind viitorul Administraţiei Bashar al-Assad, dar tensiunile par să se fi diminuat după discuţiile "sincere şi substanţiale" pe care le-au avut la Moscova preşedintele rus, Vladimir Putin, şi secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson.
Vladimir Putin şi Rex Tillerson au avut miercuri o întrevedere de două ore la Kremlin, generând speranţele detensionării situaţiei după atacul cu rachete lansat de Statele Unite asupra unei baze militare siriene, scrie cotidianul Financial Times.
"Am ajuns la un nivel mai bun de înţelegere după discuţiile de miercuri şi sperăm că vor fi continuate contactele", a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, prezent la întrevederea lui Vladimir Putin cu Rex Tillerson.
Potrivit şefului diplomaţiei ruse, Rex Tillerson şi el par "să gândească în aceleaşi linii" în privinţa priorităţii combaterii reţelei teroriste Stat Islamic în Siria.
Putin şi Trump au recunoscut "nivelul scăzut de încredere" dintre cele două ţări
Nivelul de încredere între Moscova și Washington s-a deteriorat de la preluarea mandatului de către noul președinte al SUA, Donald Trump, a declarat anterior șeful statului rus Vladimir Putin într-un interviu televizat difuzat miercuri, potrivit Reuters.
Întrebat despre relațiile cu Trump de când acesta a devenit președinte, Putin a răspuns, potrivit unei transcrieri a interviului publicată de Kremlin: "S-ar putea spune că nivelul de încredere în ceea ce privește conlucrarea, în special la nivel militar, nu s-a îmbunătățit, ci mai degrabă s-a deteriorat".
Referitor la acuzațiile că guvernul sirian a lansat un atac cu arme chimice în provincia Idlib, Putin a declarat că Damascul a renunțat la stocurile sale de arme chimice.
În opinia sa, două sunt explicațiile principale pentru incidentul din provincia Idlib: fie raidurile aeriene ale guvernului sirian au lovit depozite cu arme chimice ale rebelilor, ca urmare eliberându-se un gaz toxic, fie incidentul a fost o înscenare proiectată pentru a discredita guvernul sirian.
Despre Rusia s-a spus că a intervenit în favoarea lui Donald Trump în timpul campaniei electorale la prezidențiale din Statele Unite ale Americii, pe fondul unor relații extrem de tensionate cu administrația președintelui democrat Barack Obama.