Cei doi au fost puși sub acuzare de DNA în două dosare separate.
Astfel, Ion Diniță este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în dosarul de corupție al președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu.
Potrivit documentelor de la dosar, firma Gotic SA Brașov, unde Ion Diniță era director general, a primit de la CJ Brașov contracte din bani publici cu încălcarea normelor legale, prejudiciul fiind de peste 7 milioane euro.
Astfel, în perioada 2006-2007, în urma desfășurării procedurilor de achiziție publică — licitație deschisă, Consiliul Județean Brașov, reprezentat de Aristotel Căncescu, a încheiat două contracte cu societatea comercială Gotic SA Brașov, declarată câștigătoare a licitațiilor, reprezentată de Ion Diniță.
La rândul său, deputatul Ioan Adam a fost pus sub acuzare de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care au fost deja arestați fostul deputat Viorel Hrebenciuc și fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc.
Potrivit DNA, în cursul anului 2012, deputatul Ioan Adam le-a solicitat judecătorilor Lorand Andras Ordog și Gabriel Uță de la Tribunalul Covasna să admită o cale extraordinară de atac, prin care să fie anulate deciziile altor instanțe care respinseseră cererea lui Paltin Gheorghe Sturdza (nașul de cununie al deputatului) de fi pus în posesie cu peste 43.000 de ha teren forestier și agricol pe raza județului Bacău.
"Imediat după ce a obținut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/ R/ 2012 a Tribunalului Covasna, Adam Ioan, împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza, Călugăr Daniel-Constantin, Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin și Hrebenciuc Viorel, a constituit și coordonat un grup ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menționată", mai arată DNA.