Pentru a preveni înfundarea chiuvetei nu e suficient să evitați să aruncați în ea resturi alimentare mari. Instalatorii au enumerat un șir de lucruri care cu siguranță nu trebuie să ajungă în chiuvetă. Dacă veți asculta sfaturile lor, veți uita pentru totdeauna de înfundări.
Ce nu trebuie turnat în chiuvetă
1. Făină
Unde aruncați resturile de făină strânse de pe masă? Probabil în chiuvetă, nu-i așa? Intrând în contact cu apa, făina se umflă și devine lipicioasă, înfundând tot mai mult țevile.
2. Coajă de ou
Dacă aveți obiceiul de a curăța ouăle deasupra chiuvetei, probabil știți cât e de greu să strângi toate bucățelele mici pentru a le arunca la coșul de gunoi. De regulă aceste bucățele ajung în țeava de canalizare și contribuie la înfundarea acesteia.
3. Zaț de cafea
Toată redacția noastră a intrat în panică atunci când a aflat că zațul de cafea aruncat în chiuvetă se depune pe pereții țevilor și le înfundă. Dar asta e realitatea: aruncați zațul la coșul de gunoi, nu în chiuvetă.
4. Orez și paste
Fiți foarte atenți când scurgeți apa de la paste sau cea în care ați spălat orezul. În chiuvetă pot ajunge mici fragmente de paste sau boabe de orez, care se umflă și devin lipicioase la contact îndelungat cu apa.
5. Chimicale de uz casnic
Detergenții au în componență tot felul de substanțe chimice, care, odată ajunse în apă, rămân în ea pentru mult timp. Nici un filtru de apă nu poate asigura eliminarea totală a acestora, iar impactul pentru mediu este înfiorător.
6. Uleiul rămas după prăjit
Se știe bine că grăsimea nu se dizolvă, ci se depune pe pereți, iar în contact cu apă rece se întărește și înfundă țevile. Cel mai indicat e să turnați uleiul într-o sticlă de plastic, pe care ulterior să o aruncați la coș.
7. Etichete
Astăzi practic toate fructele au câte o mică etichetă pe ele. Atunci când le spălați, etichetele se dezlipesc și de regulă pur și simplu ajung în chiuvetă, blocând ulterior țevile de canalizare.
Rețineți aceste sfaturi utile și puneți-le în practică pentru a preveni tot felul de neplăceri cu înfundarea țevilor. Această informație cu siguranță ar fi utilă și prietenilor dvs.!