Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu luni, 29 iulie 2019, pentru verificarea circumstanţelor în care au fost date publicitatii presupuse informaţii vizând derularea anchetei penale de către o asociaţie profesională a magistraţilor, se arată înr-un comunicat de presă transmis de instituţie.
Inspecția s-a autosesizat și pe 26 iulie 2019 pentru verificarea modului în care au fost respectate dispoziţiile procedurale de către magistraţii implicaţi în instrumentarea cauzei.
Inspectorii judiciari vor face verificări prealabile în aceste cauze, pentru a stabili dacă există indicii cu privire la săvârşirea vreunei abateri disciplinare.
Duminică, Gheorghe Dincă, reţinut în cazul dispariţiei fetei de 15 ani din Olt, a recunoscut că a ucis-o pe aceasta, precum şi pe adolescenta de 18 ani dispărută din aprilie.