„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna judecător Cipariu Monica Claudia, de la Tribunalul Bucureşti, pentru neredactarea hotărârilor judecătoreşti din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că, la data efectuării cercetării disciplinare, judecătorul mai avea spre motivare 32 de hotărâri în care termenul legal a fost depăşit, dintre care cea mai veche din luna octombrie 2017”, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare, noteaza adevarul.ro.
Purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare a precizat că motivul exercitării acţiunii este neredactarea motivărilor pentru 32 de decizii, între care se numără şi cea privind achitarea lui Vasile Blaga, fostul lider PNL.
„Această activitate de monitorizare a reprezentat o preocupare constantă a Inspecţiei Judiciare, fiind inclusă în planul de activitate al Inspecţiei Judiciare începând cu anul 2013, în vederea identificării prompte a întârzierilor, indiferent dacă există sau nu sesizări în acest sens şi dispunerii de măsuri în consecinţă, monitorizarea având în principal un scop preventiv. Strategia Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători privind activitatea de monitorizare a avut în vedere efectuarea unei analize la nivelul tuturor instanţelor naţionale în scopul obţinerii unei imagini de ansamblu asupra motivelor care conduc la redactarea cu întârziere a dosarelor, activitatea de monitorizare având scopul de a contribui la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, precum şi la identificarea oricărei disfuncţionalităţi în gestionarea acestor dosare şi propunerea unor măsuri conform competenţelor legale”, a declarat Alin Alexandru, purtătorul de cuvânt al instituţiei.