„Raport INSP - săptămâna 19-25 iulie: toate decesele cauzate de COVID-19 au fost la persoane nevaccinate! În săptămâna 19 - 25 iulie 2021, 51.9% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Ilfov, Iaşi, Cluj şi Timiş”, a transmis, joi, CNCAV.
În plus, 82.4% din cazurile de covid confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.
„77% din totalul deceselor au fost înregistrate in Bucureşti, Bihor, Iaşi, Arad si Botoşani. Toate decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate”, a mai transmis CNCAV.
„86.1% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 57.5% din decese au fost la bărbaţi. 94.6% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată. Trebuie să protejăm persoanele vulnerabile! Doar prin responsabilitate putem reveni la normalitate! Cea mai simplă şi mai la îndemână metodă prin care putem să învingem virusul rămâne vaccinarea”, potrivit raportului INSP.