Este vorba de furtul numerelor de înmatriculare și montarea lor pe alte autoturisme cu care hoții alimentează din benzinării și fug fără să plătească.
Înșelătoria a ieșit la iveală în momentul în care un bărbat din Satu Mare a alertat poliția după ce s-a trezit la ușă cu un angajat al unei stații de carburanți, care i-a cerut să plătească un plin de combustibil.
O nouă metodă de înșelătorie pune poliția pe jar: cum sunt păcăliți clienții băncilor printr-un singur apel telefonic
Șoferul i-a explicat angajatului că el nu a alimentat recent, însă cei de la benzinărie i-au arătat filmarea. Sătmăreanul a descoperit, astfel, că tăblițele cu numărul de înmatriculare i-au fost furate, iar cei care au plecat fără să plătească le-au folosit pentru a-și acoperi urmele.
Atât proprietarul mașinii cât și reprezentanții stației de carburanți au sesizat Poliția, care a deschis o anchetă în acest caz.
Înșelătoria face sute de victime în sezonul estival: hoții vânează mai ales mașinile care nu sunt din localitate.