Fondul Monetar Internaţional recomandă României să majoreze taxa pe valoare adăugată.
Potrivit unui comunicat, specialiştii de la Washington consideră că bugetul de stat are nevoie de fonduri suplimentare în primul rând pentru a-şi achita obligaţiile care-i vor reveni ţării noastre faţă de Uniunea Europeană.
Experţii FMI consideră, de asemenea, că pentru a strânge cât mai mulţi bani la buget autorităţile trebuie să ia în calcul şi majorarea cotei unice de impozitare, lărgirea bazei de impozitare şi creşterea nivelul taxelor adminstrative şi a impozitelor pe proprietate.
FMI sfătuieşte Guvernul român să aprobe creşteri salariale în domeniul public o singură dată pe an şi să elimine plăţile care nu sunt de natură salarială.
Solicitarea vine la doar două zile după ce preşedintele comisiei de Buget-Finanţe a Senatului, Varujan Vosganian, a anunţat că nu există intenţia politică de a majora TVA nici în 2007.