Mai exact, 270.000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani nu au terminat învățământul obligatoriu, adică 11 clase. Asta înseamnă că fie nu a fost deloc la școală, fie au fost elevi doar în clasele primare și au terminat o parte din gimnaziu sau au făcut doar primele două clase din liceu. Cei mai mulți copii care nu mai merg la ore sunt din mediul rural: 26,6%, față de 17,4% în orașe și suburbii. Așa am ajuns pe un stânjenitor loc 3 în Europa, la capitolul abandon școlar. După Malta și Spania. 40% dintre adolescenții români, cu vârsta de 15 ani, sunt analfabeți funcționali. Adică, nu sunt capabili să facă raționamente elementare, nu știu să folosească operațiile matematice și nu înțeleg sensul cuvintelor. O altă problemă cu care se confruntă sistemul educaţional din România este bugetul alocat învăţământului. Educația va încheia anul 2017 cu 3,1% din PIB, cu mult sub media europeană, care este de 4,9%. Toate datele apar într-un raport prezentat de Comisia Europeană privind Educația și formarea în România.