Preţurile de consum, armonizate pentru a fi comparabile cu datele privind inflaţia din alte ţări ale Uniunii Europene, au crescut cu 8,7% în termeni anuali, a anunţat Biroul Federal de Statistică.
Ultima dată când inflaţia a fost la fel de mare în Germania a fost în iarna anului 1973/1974, când preţurile petrolului au crescut ca urmare a primei crize ale petrolului, transmite Reuters.
Inflaţia, care a depăşit ritmul de 8,0% anticipat de analişti într-un sondaj Reuters, marchează a doua lună la rând de maxime record, după ce creşterea de 7,8% a preţurilor din aprilie a fost cea mai mare din ultimele patru decenii.
Potrivit biroului, preţurile energiei au crescut cu 38,3% în mai faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce preţurile alimentelor au crescut şi ele cu un ritm peste medie, de 11,1%.