Femeia aflată în detenţie provizorie într-o închisoare de înaltă securitate din Grecia este acuzată de "tentativă de omucidere intenţionată cu premeditare" şi "omucidere intenţionată cu premeditare" împotriva fiicei sale cele mai mari, Georgina, în vârstă de 9 ani, la Înalta Curte din Atena, relatează Ziarul de Iași.
Mai exact, ea este acuzată că pe 29 ianuarie 2022, a otrăvit-o pe copila de 9 ani, administrându-i ketamină, o substanţă folosită în principal în chirurgie veterinară ca anestezic şi analgezic.
Femeia este, de asemenea, inculpată pentru uciderea celorlalte două fete ale sale, Malena, de 3 ani şi jumătate, în 2019, şi Iris, de 6 luni, în 2021. Cele două cazuri sunt, însă, investigate într-o anchetă separată.
În momentul morţii sale, Georgiana (9 ani) se afla în spital, unde ajunsese de mai multe ori după ce, în aprilie 2021, a rămas tetraplegică în urma unor convulsii. Procuratura o acuză pe mamă că a încercat încă de atunci să îşi omoare copilul. Al doilea copil, Malena 93 ani și jumătate), a fost mai întâi declarată decedată din cauza unei insuficienţe hepatice, iar Iris, din cauza unui stop cardiac, însă noi expertize efectuate de medici legişti după decesul suspect al Georgianei au dezvăluit că ele au murit prin asfixiere.
Infirmiera susţine că este nevinovată, încă de la momentul arestării sale, în martie 2022. Mediatizarea acestui caz a stârnit furie în rândul populației, oamenii sunținând în mod repetat ca aceasta să fie aspru pedepsită pentru crimele comise.
O femeie a declarat unui post de televiziune: "Dacă chiar a făcut asta, trebuie spânzurată. Asta e tot!". Pe faţada domiciliului său din Patras, unde s-a adunat de asemenea o mulţime furioasă, persoane necunoscute au scris: "Moarte ucigaşilor de copii".