Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, Angela Sângeorzan, a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax că incidentul a avut loc în zona sediului Prefecturii Bistriţa, sâmbătă, la prânz, după ce tânăra a vrut să îşi apere tatăl.
”Din primele informaţii rezultă că, vineri, ar fi fost un incident între tatăl unei fete şi un băiat, iar sâmbătă, fata care are 20 de ani, era cu tatăl său în zona Prefecturii Bistriţa. Băiatul ar fi vrut să îl lovească pe tatăl fetei cu un cuţit, iar fata a sărit în apărarea tatălui şi a fost înjunghiată în zona abdominală”, a spus Sângeorzan.
Tânăra a fost transportată la Spitalul Judeţean, unde a fost operată, însă ulterior a decedat.
Agresorul a fost prins de poliţişti şi este cercetat de procurori, care au deschis un dosar penal pentru omor.
Surse judiciare au declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax că tânărul care a înjunghiat-o pe fată este minor, având 16 ani.