Față de săptămâna anterioară, numărul infecțiilor respiratorii acute a fost cu 27,4% mai mic - scădere posibil datorată şi subraportărilor din perioada sărbătorilor legale.
În săptămâna 23 - 29 noiembrie au fost raportate, la nivel naţional, 48 de cazuri de gripă clinică, transmite INSP.
În perioada menționată nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal şi nu s-au înregistrat cazuri noi de gripă.
Până pe 29 noiembrie au fost vaccinate antigripal 864.796 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.
Un motiv al reducerii numărului infecțiilor respiratorii acute sunt și măsurile de protecție adoptate pentru combaterea transmiterii noului coronavirus.