În județul Olt, în comuna Optași-Măgura, candidatul Florea Radu s-a votat singur și este bucuros că măcar a nimerit ștampila în chenar.
În comuna Grădinari din același județ Olt, candidatul Marius Oprea și-a însușit unicul vot. Bărbatul spune că a și făcut campanie, iar câțiva alegători chiar l-au simpatizat pentru că este bun gospodar, însă, fără rezultat.
În schimb, la primăria din Sfântul Gheorghe din județul Tulcea, Romică Munteanu, tot din partea PMP, nici măcar nu s-a votat! Candidatul s-a amuzat copios când a aflat că l-a votat un cetățean care l-a și lăudat pentru faptul că nici măcar nu s-a deranjat să își facă campanie.