Accidentul s-a produs dimineața devreme, înainte de a se lumina. Zece oameni au murit, iar alți 11, printre care și un copil, au fost salvați, a declarat un responsabil al municipalităţii, citat de AFP.
Șeful Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre a anunțat, într-o postare pe Twitter că 20-25 de persoane ar fi rămas prinse sub dărâmături şi că mai multe echipe de salvare au fost trimise la faţa loculu, potrivit Agerpres.
Televiziunea a arătat imagini cu un câine de salvare alergând peste dărâmăturile clădirii din Bhiwandi, la periferia oraşului Mumbai.
Prăbuşirea unor clădiri este ceva obişnuit în India, mai ales în timpul sezonului ploios, pentru că foarte multe construcții din zone sărace și supraglomerate sunt vechi și construite, adesea, ilegal.