Discutiile interne din cadrul Vodafone, al doilea mare operator de telefonie mobila la nivel mondial, s-au intensificat in ultimele zile, dupa ce liderul de servicii broadband BT Group a dezvaluit ca analizeaza o posibila achizitie a companiei O2, divizia locala de telefonie mobila a grupului spaniol Telefonica, dar si cumpararea operatorului wireless EE, detinut de Orange si Deutsche Telekom.
Daca BT va finaliza o astfel de tranzactie, vor creste vanzarile grupului de servicii de telefonie fixa si mobila. In aceste conditii, va deveni mai important pentru operatori de telefonie mobila ca Vodafone, EE, O2 si 3 (a grupului Hutchison) sa detina retele fixe proprii, in caz contrar urmand sa fie nevoite sa devina simpli revanzatori ai serviciilor BT.
Atractivitatea Liberty Global, a miliardarului John Malone, rezida in detinerea unor retele prin cablu capabile sa asigure trafic de Internet de mare viteza in aproape 12 tari din Europa, scrie hotnews.ro.