''Kim Jong-Un din Coreea de Nord a luat o decizie foarte înţeleaptă şi bine gândită. Alternativa ar fi fost atât catastrofică, cât şi inacceptabilă'', a scris pe Twitter liderul de la Casa Albă, aflat la New York pentru câteva zile.
Liderul de la Phenian a anunţat marţi că suspendă proiectul nord-coreean de lansare de rachete către Guam, principalele ţări implicate în acest dosar dând semne că doresc o detensionare a situaţiei actuale din Peninsula Coreeană, scrie Agerpres.
Secretarul de stat american Rex Tillerson, de obicei extrem de cumpătat în declaraţiile sale, a reafirmat că nu închide uşa unui eventual dialog cu autorităţile nord-coreene.
Coreea de Nord a ameninţat săptămâna trecută că va lansa patru rachete pe deasupra teritoriului japonez în direcţia insulei americane Guam, din Pacificul de Vest, unde se află două baze americane importante. Înainte de a da ordinul de executare a acestui plan, Kim Jong-Un a declarat totuşi că va 'observa încă puţin comportamentul complet idiot şi stupid al yankeilor'. ''Dacă ei persistă în acţiunile lor iresponsabile şi periculoase în Peninsula Coreeană, Coreea de Nord va lua măsurile deja anunţate'', a adăugat el.
Tensiunile în regiune au sporit după ce Phenianul a testat, în luna iulie, două rachete balistice intercontinentale (ICBM), susceptibile să poată lovi o mare parte a teritoriului SUA.
Ca reacţie, Donald Trump a ameninţat săptămâna trecută că, în cazul în care Phenianul îşi pune în practică planurile de lansa rachete spre Guam, atunci SUA vor trece Coreea de Nord prin 'foc şi furie de o manieră nemaivăzută în lume'.