Potrivit Mediafax, Taimoor Raza a fost condamnat la moarte pentru că a postat pe Facebook declarații defăimătoare despre religie, profetul Mohamed și soțiile sale. Acesta este primul caz legat de mediile sociale în care se acordă o sentință cu moartea, conform procurorului care se ocupă de caz.
Pe de altă parte, activiştii drepturilor omului şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu acest caz, iar compania Facebook nu a comentat cazul. Firma americană a anunţat anterior, în martie, că a trimis echipă în Pakistan pentru a răspunde preocupărilor Guvernului cu privire la astfel de situaţii, adăugând că doreşte să protejeze „viaţa privată şi drepturile” membrilor săi. Premierul pakistanez Nawaz Sharif a descris blasfemia ca fiind o „infracţiune de neiertat”
Cazul Raza a fost audiat de un tribunal anti-terorism din Bahawalpur, la aproximativ 498 km de capitala Islamabad. Avocatul său a declarat că tânărul, în vârstă de 30 de ani, s-a implicat într-un discuţie despre islam în reţeaua socială cu cineva care s-a dovedit a fi un ofiţer de luptă împotriva terorismului.