"Calmul a revenit", a precizat Audrey Dereymaeker, purtătoare de cuvânt a poliţiei din Bruxelles-Nord, care a vorbit despre o serie de "incidente", ca "distrugerea mobilierului urban şi a autovehiculelor", precum şi "tiruri de proiectile" împotriva poliţiei.
O secţie de poliţie a fost incendiată, dar focul "a fost stins rapid".
Doi poliţişti prezenţi în secţie au fost transportaţi la spital "ca măsură de siguranţă" şi alţi doi au fost răniţi în cursul unei operaţiuni de păstrare a ordinii publice, însă "viaţa lor nu este în pericol", a subliniat Audrey Dereymaeker.
Aceste incidente au avut loc la finalul unei manifestaţii la care au participat miercuri după-amiază 500 de persoane în comuna Schaerbeek, în apropierea comisariatului unde tânărul a fost condus după un control al poliţiei pe 9 ianaurie.
Potrivit presei belgiene, victima, Ibrahima B., avea 23 de ani.
Parchetul din Bruxelles a anunţat miercuri că a fost numit un judecător de instrucţie pentru a efectua o anchetă pentru "omor prin imprudenţă" cu scopul de a lămuri circumstanţele morţii tânărului.
Parchetul a prezentat luni într-un comunicat informaţii despre circumstanţele morţii.
Potrivit comunicatului, poliţia a procedat sâmbătă seară la "controlul unui grup de persoane care se adunaseră" în pofida "măsurilor" în vigoare din cauza COVID-19, potrivit AGERPRES.