Șoferița a reuşit să iasă singură din maşină, iar în curtea locuinţei nu se afla nici o persoană la momentul producerii accidentului, , potrivit informaţiilor furnizate miercuri de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, locotenentul Irina Popa.
,,Conducătoarea auto a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, refuzând transportul la spital", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi vor repune autoturismul pe roţi.
Poliţiştii au deschis un dosar penal şi cercetează modul în care s-a produs accidentul.