Bărbatul, care a executat, în trecut, pedepse privative de libertate, avea la el patru foarfeci şi o şurubelniţă. El a fost transportat la Poliţie şi ulterior la spital, pentru îngrijiri de specialitate, conform news.ro.
”În această după-amiază, în jurul orei 15:45, pe strada Biserica Amzei din Capitală, jandarmii bucureşteni aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu la un obiectiv diplomatic au observat un bărbat care ameninţa trecătorii cu un obiect ascuţit. Jandarmii au intervenit imediat, reuşind să-l imobilizeze şi să-l încătuşeze”, a transmis, marţi seară, Jandarmeria Bucureşti.
Conform sursei citate, un trecător a sunat la 112, iar acolo au ajuns în scurt timp două echipaje de Jandarmerie şi Poliţie.
Bărbatul avea la el, printre alte bunuri, patru foarfeci şi o şurubelniţă.
El a fost dus la sediul secţiei de poliţie, iar în urma procedurii de identificare, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a mai executat, în trecut, pedepse privative de libertate.