Un bărbat este cercetat penal, după un scandal izbucnit în trafic, în municipiul Tulcea, după ce a spart parbrizul unei maşini cu o rangă şi a lovit în cap un tânăr de 23 ani. Acesta se afla în autoturism împreună cu părinții săi.
Scandalul a pornit în urma unui conflict între tatăl acestuia și șoferul agresiv, participant la trafic, potrivit tulceanoastra.ro.
Șoferul violent a fugit de la fața locului imediat după gestul făcut. În acest timp, mama tânărului a sunat la 112 ca să anunțe incidentul.
„Un bărbat în vârstă de 45 de ani a declarat faptul că se afla împreună cu fiul în vârstă de 23 de ani și soția în mașină, iar la un moment dat, din cauza unor neînțelegeri în trafic, un alt bărbat a coborât din mașină, i-a spart parbrizul mașinii cu o rangă și l-a lovit în zona capului pe fiul acestuia, după care a fugit de la fața locului”, transmite Jandarmeria Tulcea.
Tânărul a primit îngrijiri medicale imediat, fiind în afara oricărui pericol, conform declarațiilor reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Tulcea.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au identificat agresorul.
Scandalul a pornit de la o neînțelegere mai veche între persoanele implicate în eveniment.
Poliţiştii de la IPJ Tulcea au făcut dosar penal pentru loviri și alte violențe și distrugere în cazul șoferului agresor.