În această perioadă în care sistemul penitenciar din România e contestat din toate părţile, în care închisorile sunt tot mai pline, iar deţinuţii scriu pe bandă rulantă plângeri la CEDO pentru condiţiile în care sunt ţinuţi, un grup de oameni din Norvegia şi România încearcă să pună bazele unui nou mod de a-i trata pe cei privaţi de libertate: o închisoare bazată pe ideea că deţinuţii nu trebuie rupţi de societate, ci trebuie ţinuţi într-un spaţiu care să le facă mai uşoară trecerea de la mediul închis la libertate.
Aşa a apărut proiectul Grindul Tătaru, un loc din Delta Dunării înconjurat de ape şi potrivit pentru o închisoare fără gratii, potrivit Adevarul.ro. 580.320 de euro a costat până acum proiectul de la Grindul Tătaru. Banii au venit 85% din Fondurile Norvegiene şi 15% din contribuţia statului român.
Proiectul a luat naştere în 2014, când Ministerul Justiţiei a primit o donaţie de aproape 500.000 de euro prin Fondurile Norvegiene, pentru stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare socială a deţinuţilor. Fondurile Norvegiene sunt scheme de finanţare nerambursabilă şi au ca scop reducerea disparităţilor sociale şi economice în Spaţiul Economic European şi întărirea relaţiilor dintre Norvegia şi România.
Modelul după care s-a lucrat a fost închisoarea Bastoy, din Norvegia, o insulă de lângă Oslo, denumită popular „cea mai primitoare închisoare din lume". Acolo, cei 115 deţinuţi locuiesc în case pe care le îngrijesc singuri, îşi gătesc singuri, lucrează şi sunt plătiţi pentru munca lor. În plus, au multiple posibilităţi de recreere: pescuit, tenis, iar în lunile de iarnă, schi. Au chiar şi o formaţie de muzică rock.
Arne Kvernvik Nilsen (65 de ani), directorul închisorii Bastoy între 2008 şi 2013, a venit în România şi s-a implicat, alături de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în dezvoltarea proiectului de la Grindul Tătaru. Li s-au mai alăturat asociaţiile Ivan Patzaichin – Mila 23 şi Romano ButiQ.
În decurs de doi ani, un teren viran a devenit o mică tabără cu cinci case ecologice construite de deţinuţii de la Chilia. 90 dintre aceştia, în mare parte analfabeţi, au absolvit aici cursuri de lucrători în construcţii şi dulgherie. „E bine aici, că nu mai vedem garduri, nu mai vedem gratii, nu mai vedem mascaţi. Ne facem treaba ca la servici", ne spune un tânăr condamnat pentru omor.
Singurele garduri din perimetrul administrat de penitenciar sunt făcute din papură şi au înălţimea de un metru. Deţinuţii îşi fac singuri pâinea la cuptor şi îşi gătesc peşte pentru prânz. Gardienii care îi păzesc sunt îmbrăcaţi în civil. Seara, deţinuţii sunt duşi cu bacul înapoi la Chilia Veche – secţia exterioară a Penitenciarului Tulcea. „Ar fi bine dacă am putea să stăm aici tot timpul. Una e să stai 16 inşi în celulă şi alta e să fii aici, să poţi să ieşi la soare, să mai vezi şi tu o pasăre, un şarpe de apă...", spune un condamnat pentru furt cu tâlhărie.
