Sentința tribunalului din oraşul german Lüneburg, în fața căruia a compărut “Contabilul de la Auschwitz” începând cu 21 aprilie, este ceva mai aspră decât cei trei ani și jumătate de închisoare ceruți de Parchet în data de 7 mai. Înainte de a da verdictul, completul de judecată a audiat mai mulţi supravieţuitori ai lagărului de concentrare.
În apărarea sa, avocaţii lui Oskar Gröning au susţinut că acesta nu a facilitat cu nimic comiterea genocidului, dar procurorii au venit cu argumentul că a contribuit la buna funcţionare a lagărului morţii.
Spre deosebire de alţi nazişti aduşi în faţa instanţei, domnul Gröning a comentat în public rolul său la Auschwitz. A spus că vrea să vorbească tocmai pentru a-i reduce la tăcere pe cei care neagă existenţa Holocaustului:
„Am văzut cu ochii mei camerele de gazare. Am văzut crematoriile. Eram pe rampă când se făceau trierile pentru camerele de gazare.”, a declarat Gröning, în 2005, unui reporter BBC care participa la realizarea documentarului „Auschwitz: Naziştii şi „soluţia finală”.
Peste un milion de oameni, în majoritate evrei europeni, au fost ucişi între 1940 şi 1945 în lagărul Auschwitz-Birkenau din Polonia ocupată de nazişti.