Agenția Europeană a Medicamentelor va emite cel mai probabil, pe pe 29-30 mai, recomandarea de autorizare pentru grupa de vârstă 12-15 ani pentru Pfizer, după care va începe și vaccinarea în România, în prima parte a lunii iunie, a anunțat Valeriu Gheorghiță, joi seară, la „Marius Tucă Show”.
„Probabil că în prima săptămână a lui iunie putem să și demarăm această activitate”, a spus Gheorghiță și a explicat că „în momentul în care Agenția Europeană a Medicamentului va acorda autorizarea, Comisia ia act de această recomandare și definește autorizarea, se traduce prospectul în limba română și ulteiror putem administra vaccinul și la această grupă de vârstă. Din punct de vedere al organizării efective nu este o particularitate deosebită”.
Șeful CNCAV a precizat că vaccinarea anti-COVID-19 pentru copii va avea loc în centrele existente, dar doar în acelea care au vaccin de la compania Pfizer și prin cabinetele medicilor de familie, „unde putem distribui, având în vedere rellaxarea condițiilor de păstrare la 2-8 grade, putem distribui vaccin și în cabinetele de medicină de familie”.
Valeriu Gheorghiță a amintit că aceștia pot merge în centrele de vaccinare, dar numai însoțiți de un părinte sau un tutore: „Procedura e aceeași, schema de vaccinare e aceeași, doza este aceeași, protocolul rămâne la fel. Singura particularitate este prezența părintelui sau a tutorelui care trebuie să își dea acordul”.
Șeful CNCAV a anunțat deja de săptămâna trecută un maraton de vaccinare pentru copii organizat în România în zilele de 31 mai și 1 iunie, pentru a marca Ziua copilului.
Vaccinul Pfizer/BioNTech a avut rezultate foarte bune în cazul copiilor - arată studiile clinice
Medicul militar Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre rezultatele foarte bune ale vaccinării anti-COVID-19, cu serul de la Pfizer/BioNTech, date în studiile clinice pe copiii cu vârste între 12 și 15 ani.
„Datele din studiu arată un profil de siguranță foarte bun. Vorbim despre aceleași reacții adverse regăsite și la persoanele de peste 16 ani. Lotul comparator a fost format din persoane între 12 și 15 ani și 16 și 25 de ani, pentru că din punct de vedere imunologic se comportă la fel și al reactogenității. Nu s-a identificat nicio reacție adversă atipică sau nedescrisă până la acest moment, iar eficacitatea a fost foarte mare, comparativ cu lotul persoanelor nevaccinate”, a descris șeful CNCAV.
La finalul lunii martie, BioNTech și partenerul său american Pfizer au anunțat că studiile arată un nivel ridicat de anticorpi în cazul copiilor între 12 și 15 ani care au primit vaccinul. Participanții la teste au tolerat bine serul și au obținut o protecție 100% împotriva infectării.
Cum i-ar convinge Valeriu Gheorghiță pe părinți să-și vaccineze copiii, mai ales că și el are doi copii
Valeriu Gheorghiță a explicat și cum ar convinge un părinte să își vaccineze copilul, adăugând că și-ar fi vaccinat, categoric, cei doi copii, dar aceștia încă „nu sunt eligibili” pentru vaccinare, pentru că nu au 12 ani, au 6 ani și 11 ani.
Medicul a explicat ce tip de mesaje ar transmite părinților care s-au vaccinat, care „au înțeles foarte bine care sunt beneficiile și importanța vaccinării. Mai este situația copiilor cu afecțiuni cronice, din păcate, neurologice, obezitate, diabet, boli cronice renale și care se înscriu în categoria celor mai vulnerabili să facă o formă gravă de boală, și din această cauză s-a amânat prezentarea fizică la școală pentru a reduce riscul infecțios, mesajul fiind în aceste cazuri protecția sănătății copilului”.
În cazul copiilor fără afecțiuni cronice și cu părinți care nu s-au vaccinat, Valeriu Gheorghiță a mai spus că mesajul ar fi „dublu, în primul rând către părinte, să explicăm că vaccinurile actuale scad probabilitatea de infecție, chiar asimptomatică, și implicit scad riscul de transmitere. În felul acesta asigurăm o barieră imunologică, o protecție imunologică pe întreaga familie. Pentru că, știm, copiii sunt vectori în transmiterea infecțiilor asimptomatice sau ușoare rămase nediagnosticate, și oricine are in familie un bunic, o bunică, cu afecțiuni cronice, vulnerabili, care poate au contraindicații la vaccinare. Or, dacă persoana e din categoria celor vulnerabili și nu se poate vaccina din diverse motive medicale, e important să-i protejăm pe cei din jur și să se vaccineze ceilalți din familie, pentru că în acest fel scădem riscul de expunere al persoanei respective”.
Reamintim că vaccinul Pfizer/BioNTech este deja aprobat în SUA și UE pentru adolescenții cu vârste de cel puțin 16 ani. Vaccinarea copiilor între 12 și 15 ani a început deja în SUA pe 13 mai după autorizarea vaccinului de la Pfizer de FDA. Vaccinarea copiilor este considerată un pas hotărâtor în atingerea imunității de turmă și încheierea pandemiei.