La finalul discuțiilor, documentul cu toate măsurile de sprijin a fost publicat de guvern (DOCUMENT AICI) . Astfel, valoarea totală a pachetului de măsuri ajunge la 17,3 miliarde de lei, din care 9 miliarde lei – fonduri europene și 8,3 miliarde lei – buget de stat.
- Vouchere pentru alimente de bază – 50 de € la fiecare 2 luni pentru familiile cu cel puțin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pentru pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, pentru persoanele cu venit minim garantat, pentru persoanele cu dizabilități
- 4,7 milioane de persoane vor beneficia de vouchere în 2022
Valoare totala 1 miliard euro
- 75% din salariu pentru angajații în șomaj tehnic, până la sfârșitul anului prin continuarea programului Kurzarbeit – reducerea programului de lucru
- majorarea cu 50% valoarea tichetelor de masă – de la 20,17 lei la 30 de lei
- Ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15 la sută la utilități
- 200 milioane euro pentru investițiile cu impact major în economie, cu posibilitate de prelungire
- Ajutor de stat pentru stimularea investițiilor în valoare de peste 1 milion de euro
- 300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane și pentru companiile de distribuție (0,5 lei/litru din prețul final la pompă)
- Ajustarea contractelor de investiții publice în derulare, finanțate din fonduri naționale și europene, în funcție de creșterea prețurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje – 5,2 miliarde de lei în 2022 sprijin pentru continuarea și finalizarea contractelor în derulare
- 200 milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România
- 300 milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români
- Salariul minim în agricultură și industria alimentară – 3.000 de lei brut (similar celui din sectorul construcții)
- Reînvierea Casei de Comerț Unirea, căreia i se vor aloca 100 de milioane de euro
- Vouchere pentru elevii care primesc burse sociale – 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine
- 200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe)
- Dublarea normei de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați – de la 11 lei/zi – la 22 de lei/zi
- Alocația zilnică de hrană pentru copiii din sistemul instituționalizat crește de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 lei/zi, în funcție de vârstă
- Sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei
- Cresc cu 58,5% sumele acordate anual copiilor și tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite
- Extinderea programului de fertilizare în vitro/numărul persoanelor care pot aplica crește de la 300 la 5.000 în 2022