Modernizăm locurile de joacă din Grădina Cișmigiu.
Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București a semnat cu City Global Construction SRL contractul pentru modernizarea celor 4 locuri de joacă din parc.
Este vorba despre achiziția de echipamente noi, moderne, realizate din materiale de ultimă generație, cu un mare grad de finisare și care conferă o siguranță sporită în exploatare.
Valoarea investiției este de 3,45 milioane lei", transmite edilul, într-un mesaj pe Facebook.
Conform contractului, locurile de joacă vor fi înlocuite într-o lună și jumătate.
"Recent, am finalizat reparațiile la cele 4 locuri de joacă din Parcul Circului de Stat și până la finalul acestei luni vom termina lucrările de reparații în alte 2 locuri de joacă din Parcurile Bordei și Tineretului.
Pentru alte 18 locuri de joacă aflate în administrarea ALPAB, vom lansa în perioada imediat următoare procedura de achiziție pentru reabilitarea, modernizarea și/ sau înlocuirea echipamentelor din locurile de joacă", mai spune primarul Capitalei.