Alimentele de bază încep să se ieftinească! Unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România a anunțat că a plafonat anticipat adaosul comercial. Este primul care a aplicat reducerile înainte de data stabilită, adică 1 august.
Pâinea albă simplă, fără specialități, laptele la un litru, ouă de categoria M, cartofii albi, mălai standard la 1 kg fac parte din lista cu cele 14 produse de bază ale căror prețuri vor scădea în perioada următoare la mai multe supermarketuri.
Scad prețurile la alimente - Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat despre scăderea preţurilor la alimentele de bază că trebuie să fim atenţi ca această ieftinire să apară pe tot lanţul de la procesator până la vânzătorul final şi distribuitor. El a precizat că după trei luni de zile se va realiza un impact al măsurii şi se vor lua decizii în funcţie de rezultatul acestei analize.
Marcel Boloş a arătat că proiectul de ieftinire a preţurilor, elaborat de Ministerul Agriculturii, are ca obiectiv final ieftinirea preţurilor la produselor alimentare prin plafonarea marjelor adaosului comercial la nivel de procesator cu 20%, la nivel de distribuitor cu 5% şi la nivel de vânzător final de asemenea cu 20%.
”Este proiectul mult aşteptat de către toţi românii şi urmează să fie aplicat pe o perioadă de trei luni de zile şi sunt aşteptate ieftiniri considerabile la aceste produse alimentare”, a mai spus Boloş.
Ce pericole ar putea exista după scăderea prețurilor la alimente
El a menţionat că ”trebuie să fim atenţi ca această ieftinire să apară pe tot lanţul de la procesator până la vânzătorul final şi distribuitor şi să fie implementat aşa cum a fost susţinut de ministerul Agriculturii.
Marcel Boloş a mai spus că după trei luni de zile se va realiza un impact al măsurii şi se vor lua deciziile următoare în ceea ce priveşte consecinţele pe care le-au produs aceste măsuri.